Pages

Monday, May 28, 2007

Stii Ce Conteaza Cel Mai Mult?

O relaţie. Fuziunea delicata a două ființe umane. O întrepătrundere complexă a două vieți; a două stări sufleteşti, mentalități şi temperamente. Două inimi reunite, inimi care caută consolare şi siguranţă.

O relaţie. Are mai multă putere decât o bombă atomică şi mai mult potențial decât cea mai promițătoare sămânță. Nimic nu îl determină pe un om să aibă mai mult curaj, decât o relatie. Nimic nu aprinde mai tare inima unui patriot şi nu îndepărtează mai bine cinismul unui rebel, decât o relatie.

În viată nu contează atât de mult pe ce poziții ne ridicăm şi nici ce posesiuni acumulăm. Ceea ce contează cel mai mult sunt relațiile.

Ce măsuri îti iei ca să-ţi protejezi „posesiunile”? Ce interprinzi pentru a avea relații sigure şi sănătoase? Ce faci pentru a consolida podurile dintre tine şi cei din lumea ta?

Stăpânul nostru cunoaşte valoarea unei relaţii. El a schimbat lumea prin relaţii. El a acţionat nu prin forţă, ci subliniind valoarea unei persoane. A construit poduri şi a trecut pe ele. L-a atins pe lepros, i-a unit pe înstrăinaţi, a considerat valoroase persoanele cele mai păcătoase. Ce-a spus El despre iubirea semenului ca pe sine insuşi?

Omul care consideră oamenii mai valoroşi decât posesiunile materiale este un om înţelept.

Max Lucado